Dacă mai citiţi pe undeva, de pildă pe jurnalul.ro sau agrofm.ro sau alte “locaţii” de pe internet umplute cu texte pe principiul iuţelii de mînă ş-al nebăgării de seamă, vasăzică dacă citiţi pe undeva că chimenul conţine caroten şi miracole şi zîne prăjite şi vindecă de buzunare goale şi prostie congenitală, eventual sub o poză “de stoc” cu o grămăjoară de chimen (dacă nu cumva de chimion, că seamănă, ce contează), ba chiar vi se mai spune pe undeva prin text că-l cheamă chimion negru şi chiar Nigella sativa, atunci, liniştiţi şi fără regrete, puteţi da clic pe X-ul care închide pagina.

.

Caraghioşilor care scrieţi ce habar n-aveţi prin diverse bucăţi de presă pentru tonţi,

Chimenul este Carum carvi, din familia Apiaceelor

Chimionul este Cuminum cyminum, frac-su’ chimenului, din aceeaşi familie, cu alt gust, alt miros, alte proprietăţi

Negrilica este Nigella sativa, din familia Ranunculaceelor (remarcaţi, vă rog, e cu totul altă familie!), incorect denumită chimen negru, susan negru sau alte blestemăţii.

Pfff!

mostra unu:
„… am zis sa iau o pauza de la ce am facut, incontinuu, de aseara de la 8 si ajung sa citesc asta.
Ce am facut de aseara de la 8?
Am tradus. Da, pt RAO.
Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. E drept, nu s-a publicat inca, dar cei 35%?… Pe langa asta, initial, cartea mi-a fost evaluata la aprox 2100. Am inteles ca suma e una estimativa si ma pregateam pt un minus de max 200ron. Am predat cartea si la o luna si ceva i-am contactat pt celebrii 35%. Aflu atunci ca in registrele lor figurez cu o suma finala de 1100 ron?!?!?!“

mostra 2:
„Buna, imi pare foarte rau sa aud asta si sincer nu imi vine sa cred. Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta. Sa zic sincer – este si vina noastra si a tuturor traducatorilor. Nimeni nu ar trebui sa mai ia a doua carte la tradus daca nu a fost platit integral pentru prima.“

Ba însăşi Laura Frunză, cea a cărei poveste a iscat recentul val de indignare pe internet, mărturiseşte cu maximă candoare că şi ea a tradus cinci (!) cărţi pentru RAO, rînd pe rînd neplătite.
Băi oameni buni, eu nu ştiu decît nişte engleză, traductoreza falită n-am experimentat-o decît ca începătoare, la aşa nivel avansat încă n-am ajuns, deci vă rog să-mi traduceţi ca pentru proşti ce înseamnă trebuşoara asta: „Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. “ Sau asta: „Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta.“
Ha?
Pe bune dacă n-aţi merita o amendă penală pentru complicitate la înşelăciune! Pe bune!!

Dar de ce să mă mir? Cu ceva timp în urmă, însăşi Antoaneta Ralian, care în ţara asta e un simbol al profesionismului, o papesă a traducerilor ENG-RO, un portdrapel, o minte şi-un talent, pînă şi ea avea impresia că traducătorul merită să fie plătit cu 60 de milioane de lei vechi pentru 2500 de pagini de traducere dificilă (luaţi un Henry Miller, care vă ţin curelele), iar rahatul ăla de bani să-l încaseze „cu ţîrîita şi cu miluita pe parcursul a aproape 10 ani“! Mai mare ruşinea, doamnă, ca să zic aşa! Mai mare ruşinea nu că aţi primit atît de puţin şi atît de greu pentru atîta muncă superbă, aia-i ruşinea lor, nu a dumneavoastră, dar ruşinea, sau mai corect păcatul dumneavoastră, ca profesionist cu vizibilitate publică, e să consideraţi că aşa trebuie să se întîmple şi, mai ales, să vă lăudaţi cu o asemenea concepţie într-o revistă de cultură, ca să închideţi naibii gura oricui ar mai vrea puţină dreptate şi recunoaştere a meritelor în ţara asta tăvălită!

Aud că editura RAO caută colaboratori. Eu zic să daţi buzna, că-i superofertă: cică la fiecare zece traducători va plăti cîte o carte, cu condiţia să nu sară de 200 de pagini format mic.

Luaţi de citiţi ce ţeapă i-a tras Laurei Frunză numita loază de editură cu concursul onor altei loaze, Justiţia română.
În caz că vreţi să vă faceţi o idee despre cîţi ar putea fi în situaţia asta, vă poftesc să citiţi şi aici – cu tot cu comentarii.

Rao, puiule, cînd oi mai cumpăra eu vreo carte de la tine, să ştii că probabil m-a pocnit Alzheimerul.

p.s. Bre, deci, ca să zic aşa, terminaţi cu “laicurile”! Nici un like! Gata, l-am scos, pa, la revedere. Dacă vă place postarea comentaţi, iar dacă vă place şi mai mult, răspîndiţi povestea pe blogurile voastre!

Poate recunoaşteţi decorul ăsta.
Da, e Giotto, barul-tîrgurilor-de-carte.
Acum, dacă v-aţi adus aminte, ziceţi repede ce-i în plus în imaginea de mai sus.

.

Vă zic eu: numita Bella, după cît e de frumuşică, sau Carla Bruni, după culoarea mantoului. Căci cine putea să se aciueze la barul ăla de sefişti, dacă nu o mîţă neagră…

Şi are şi drăguţ, vine mereu s-o cheme afară, aşa că luaţi-vă gîndul!

Na exemplu:

(1996)
„— Au să se impună, Barney?

Îşi studie precogul.

— A avut dreptate domnişoara Fugate?

— N-au să se impună niciodată; ăsta-i adevăru ladevărat.

Tonul lui Barney, oricum, era greu ca de plumb. Nepotrivit ton, decise Leo, pentru ceea ce spunea el; prea lipsit de vitalitate.“

(2006)
„— Au să se impună, Barney? îşi studie precogul.

— A avut dreptate domnişoara Fugate?

— N-au să se impună niciodată; ăsta-i adevărul adevărat.

Tonul lui Barney, oricum, era greu ca de plumb. Nepotrivit ton, gîndi Leo, pentru replica mea; prea lipsit de vitalitate.“

.

Cine cînd vorbeşte, brother al meu? Şi ce-i cu replica mea?
Asta aşa, ca să vă consolaţi dacă nu pricepeţi nimic din cînd în cînd, nu întotdeauna sîntem prea tîmpiţi pentru Dick, uneori e revizorul…
Mai na exemplu, că mi l-am notat, nu de alta:

(1996)
„— Vroiam să spun, zise înţepat domnişoara Jurgens (…)

Îl privi, iar sînii, deja stînd să-i sară din decolteu, i se umflară şi mai mult.“

(2006)
„— Voiam să spun, comentă domnişoara Jurgens (…)

Îl privi, iar sînii ce păreau să-i sară din decolteu, i se umflară şi mai mult.“

.

Deci am reparat un ‘vroiam’ şi-am stricat tot restul…

În schimb, prostioarele care erau în prima versiune sînt la locul lor, nesmintit. Ce-a făcut ăla, mă, şi-a “aruncat privirile împrejur”? Pe asta n-a văzut-o nimeni. Nu, nici pe alealalte.
A nu se înţelege că-i de necitit, nicidecum. A se înţelege că, dacă o aveţi pe aia veche, mai bine rămîneţi la ea, că asta a doua e cam tută. Deşi îmi imaginez că-i cam tîrziu avertismentul meu, da’ ce să fac, acum m-am trezit s-o recitesc.

p.s. Ah, şi, desigur, coperta, un alt mare “plus”… Stilul pune-şi-tu-ceva-cyber-acolo. / O gagică bună cu un căcat de metal pe ochi e ok? / Cool, man. Oricum, cînd mai sînt patruzeci de mii opt sute paişpe cărţi cu acelaşi căcat pe copertă, zici că mai contează?

Ba, aş zice că limba română pe care o vorbeşte Franks e superioară şi cea a domnului Soviani. Ba chiar şi cea a întregii Realităţi care-l tot invită. Cu tot cu majoritatea la invitaţii iei, ca să fim în ton.

Uite, de exemplu, Furnicuţă. Adică motanul-ceainic. Zis Ciment. Băieţaş de cartier. Ăsta doarme lemn toată noaptea. Dimineaţa se scoală – inevitabil, mai devreme decît mine. (La naiba, oricine se scoală mai devreme decît mine.) Ar vrea să iasă din dormitor, dar se jenează să-mi dea cu coada pe la nas ori să-mi ţiuie în ureche (asta fiindcă nu ştie să miaune, el doar ţiuie; da, chiar şi acum, după trei ani jumate…). Aşa se face că în prima zi, de plictiseală, s-a apucat să dea cu laba pe la cărţile din rafturi. A reuşit să dea una jos. Mă-sa, adică io, a-njurat în moduri de nereprodus şi s-a dat jos din pat să-i deschidă uşa să plece dreak s-o lase să doarmă. Cu următoarea ocazie în care a dormit iar în dormitor, acelaşi scenariu: sculat mai devremior, plictisit, dat cu laba, căzut carte, mamă înjurat, sculat, deschis uşa, motan fericit plecat pa.

Pffff… Atît i-a trebuit, o instrucţie de două zile. De atunci, inevitabil, cînd se face ochi şi se dă jos din pat, se duce aţă la raft, dă cu laba şi se uită la mine să vadă dacă am auzit cartea căzînd, va să zică, tanti, e ora, scularea să-mi deschizi uşa!

Pavloave, cît ziceai că te-ai chinuit cu cîinele ăla?

Istoria ne învaţă că un drept cetăţenesc odată pierdut nu se mai întoarce.

.