Bla, bla, bla, bla, cancer, bla, bla, bla, fosile, bla, bla, bla, extratereştri, bla, bla, bla, Dumnezeu, bla, bla, bla, cancer, bla, bla, bla, Dumnezeu, bla, bla, bla, fosile, bla, bla, bla, cancer.
Sînt la pagina 180. Dacă în următoarea jumătate se transformă în literatură, promit să vă anunţ. Deocamdată n-aş putea spune nici măcar că-i o carte de popularizare a ştiinţei. Eventual de poporalizare.
Programatorul divin, Robert J. Sawyer, ed. Leda, 2009.
Trei negre 
Din ce imi aduc aminte, la sfarsit apare ditamai contradictia.
Dacă mă ţin nervii, ajung şi acolo. Na, că m-ai făcut curioasă…
:)) da, până acuma e cea mai tare recenzie ever!
🙂 chiar așa de nasoală?
@bogdan: nuuuuu, nu e, doar glumeam io! 😀
(şi n-am zis nimic de calitatea limbii române…)
păi, la așa scriitură… așa traducător. probabil ca să nu existe discrepanțe prea mari 🙂
Să ştii că niciodată nici o traducere nu poate fi perfectă. Motivele le cunosc prea bine cei care traduc şi cei care-i corectează pe cei care traduc. De altfel, MDP este un traducător foarte respectat în comunitatea SF de la noi, şi pe bună dreptate. Totuşi, aici pare că s-a grăbit. Pe de altă parte, nici redactorul de carte… n-a avut nimic împotrivă. 🙂 Rostul lui era nu doar să verifice corectitudinea traducerii (aici nu mă pot exprima, nu cunosc originalul, dar chiar nu cred să fie probleme), ci şi să aibă grijă ca produsul finit să sune corect şi fluent în limba română, ceea ce într-adevăr nu s-a întîmplat.
îmi imaginez cât de greu poate fi să faci o traducere bună… unele jocuri de cuvinte din limba originală nu vor ieși veci pururi în traducere, de unde și ”trădarea”. dar poate că și calitatea materialului poate să-i inspire sau nu pe traducător și redactor.
Nu doar jocurile de cuvinte sînt o problemă. Ba chiar, se poate întîmpla să fie mai simplu de rezolvat decît alte probleme. O problemă mare e că limba română, în ciuda vrăjelilor învăţate în şcoala generală, e destul de săracă, pur şi simplu n-are destule cuvinte pentru cîte obiecte şi noţiuni există în alte limbi (în context, engleza, care, să nu uităm, nu-i nici ea prea bogată). Altă problemă ţine de mecanica tradusului. Cînd traduci te ia valul. Te ia pe bune. Ajungi să faci unele greşeli pe care în scrierea obişnuită nu le-ai face nici în ruptul capului. De aceea revizuirea este sfîntă, şi din păcate mulţi traducători n-o practică, ori n-au timp, ori le e lene, ori ambele. Dar şi aici e cu cîntec, pentru că poţi să treci şi de cinşpe ori peste o greşeală fără s-o observi, atunci cînd textul a fost lucrat de tine – aşa cum paginatorul poate să ia pagină cu pagină de nu ştiu cîte ori, fără să observe un header greşit. Pentru că ochiul celui care a lucrat acolo e deja obişnuit cu pagina şi se formează un soi de „scenario fulfilment” – ştii ce-ai lucrat, ştii ce trebuie să fie acolo şi nu reuşeşti să vezi că de fapt ceva de-acolo e greşit, nu-i cum ar trebui să fie. De aia s-au inventat redactorii, corectorii şi capul limpede.
Nu în ultimul rînd însă, dacă nu ştii că „privire retrospectivă” e o expresie greşită, degeaba te uiţi pe text, că n-o vei corecta.
Şi, da, ai dreptate, şi calitatea materialului poate să te inspire sau nu. Dar asta depinde şi de gusturile şi dispoziţia fiecăruia, nu înseamnă că oricine ar traduce Proust cu egală plăcere doar pentru că individul e o legendă a literaturii.
haha, corectorul și ”capul limpede”. parcă mi-e dor de zilele când lucram în presă… sau poate nu 🙂 oricum, ai dreptate. și mie mi s-a părut că vocabularul nostru nu-i prea doldora față de altele. dar trebuie lucrat cu ceea ce avem și de aceea nu pot decat să spun că-mi scot șapca în fața celor care traduc. o seară faină.
Aşijderea şi ţie!
Eu n-am avut răbdare cu Sawyer decât la proza scurtă, dar din proprie experiență pot spune că în timp toate detaliile se vor estompa și vei rămâne doar cu blabla-ul…
Cred că în cazul ăsta deja au început să se estompeze.
mie nu mi-a displăcut… mă rog, nici nu m-am gîndit s-o recomand altora, deci e exact aşa: călduţă 😀
nici eu nu pot zice că mi-a displăcut propriu-zis, dar e atîta blabla în ea, că-mi venea să-mi iau cîmpii uneori.