Ăsta de mai jos e un părculeţ. Cu iarbă. Pe iarbă se stă nestingherit. Se doarme. Se campează. Se face picnic. Se rîde/plînge. Se bîrfeşte. Nu vine nici un nene în uniformă, cu burta revărsată peste curea, să te-ameninţe cu unul dintre bastonaşele din dotare ca să fugi cît vezi cu ochii şi să nu mai calci în viaţa vieţilor tale pe fun fir de iarbă, nenorocit de cetăţean turbulent ce eşti.
Ăla din prim-plan-stînga e un rastel cu scaune. Că poate vrei pe iarbă, da’ nu pe jos. Poate n-ai pătură, poate n-ai chef. Poate e rouă. Gratis la tot neamul. Scaunele. Ca şi roua. Nu vine nici un nene cu spray să le picteze. Nu, nici neni cu roabe/căruţe să le umfle de-acolo că au şi ei curticică şi scaunele costă, vericule, cum să stai la tine-n curticică, dacă nu pe scaun? De furat?
Bun, asta fuse la Stockholm. ‘Napoi la Otopeni, ne umflăm valizele de pe bandă şi ne uităm în toate părţile după un cărucior de bagaje. Nope. Nicăieri. Nada. Ntz. Ah, ba da, uite un nene. Doi. Cîţiva. Puţini de tot. Hmm. Mă duc la unul şi-l întreb de unde-a luat căruciorul. Se uită la mine oleacă jenat şi ridică din umeri, cu braţele depărtate şi degetele răşchirate, parcă arătînd în jur:
— Au fost unele chiar aici, în locul ăsta, da’ s-au dat!
Trei negre 
Cetatenii suedezi au o educatie deosebita, legile se fac cat se poate de inteligent, banii sunt investiti unde este nevoie.