Dupa un an

M-a apucat azi așa, deodată, să-mi actualizez lista de cărți traduse de aici, de pe blog. S-au mai adăugat o Bujoaldă, Dexterul, o poliromistă. Mă rog, ar mai fi una care n-a apărut nici pînă-n ziua de azi și jumătatea de carte tradusă anul ăsta, care face cît una întreagă, de lungă și grea ce e.

După care casc ochii la dată și văd că fix un an a trecut de la ultima însemnare. 🙂

Mărturisesc c-am frecat lung, intens și fără sens menta pe Feisbuc. Mă rog, nu chiar fără sens, am și învățat multe lucruri, mi-am amintit altele, am păstrat cîteva legături la care țin foarte mult. Pe de altă parte…
Azi mi-au picat ochii pe un grup denumit ‘Copilaria Anilor 1970-1980‘. Oh, mi-a tremurat stomacul de emoție. M-am uitat la niște poze – bunici plăcintărese, cireșe din copac, rozete de funde scrise de la terminarea clasei a opta, o farfurie cu mămăliguțăcubrînzăsmîntinășiouochi, la care-mi pică ochiul pe un comentariu: ‘Asa ne-am facut mari, era mancarea saracului. Astazi au ajuns un lux.‘ Ha? Ce-a ajuns un lux azi? C-am pierdut ideea, mă scuzați. Mămăliga? ouăle? brînza? …furculițele? Altă poză, două vaci pe un drumeag și comentariul unui nene: ‘atunci era inca totul Bio nu ca acum‘. Nici n-apuc să sughit de spaimă, că văd sub respectivul nene o tanti (puteți să vă gîndiți la orice, că nu mă deranjează): ‘frumoase vremuri,aproape fiecare fam avea cate o vaca in curte,mancam santos,bio nu ca acum!‘ Vă dați seama că instantaneu m-a pocnit la lingurică nostalgia după vaca mea din curtea casei de pe strada Turda. A, nu v-am povestit c-aveam o vacă? Ciudat.
Și încă preț de fo șaptezeci de postări în jos, poze cu haleală. Da’ niște bucate, frățioare, ca pe mesele din povești. Ale naibii amintiri din copilărie. (Ah, și printre haleuri, muuulte poze cu flori de liliac, fiecare cu tona de laicuri. Că, na, după ’89 n-am mai văzut liliac, firește că-i ducem dorul din copilărie.)

Ce-am mai remarcat? Că, deși toată lumea căinează minunata școală pe care o făceam în vremurile ‘alea’ și-acum nu mai există, toți căinătorii par să fi rămas, la vremea lor, corijenți la limba română.
asa cum era dar copii erau mai educati si mai responsabili acum nu stiu nimica numai internetu care ii inebuneste nu sa ii faca mai destepti  pacat asta e prezentu viitorul cine stie cum va fi
ce frumos era…simtea-i ca esti elev,acum nu poti deosebi care e eleva si care e cadru didactic
de ce nu se mai respecta si acum acest program scolar cu uniforma scolara cu numar matricol scolar nu sar mai face discriminari si sar respecta scoala am sti si noi cine e profesoru si cine e elevu
atuci iera o adev scoala

Mai exact, după un an de nescris pe-aici, m-am întors să bat cîmpii aiurea, după cum vedeți. 😀

Anunțuri

2 responses to “Dupa un an

  1. Multumesc mult de tot.
    Felicitari !
    Cu admiratie,
    Vladimir Luchyan Dumitrescu.

  2. foarte bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s