Category Archives: literatură

George Anania

S-a stins George Anania.

Ar fi bine, frumos și important să nu-l uităm.

Paladin cu patru cărţi

coperta+cheshire-mic

Fuse ieri lansarea primelor patru cărţi (SF şi pe-acolo) ale Editurii Paladin, imprint al Grupului Editorial Art. La librăria Bastilia, din Piaţa Romană. Una dintre ele tradusă de mine, celelalte de Mihai-Dan Pavelescu, Mircea Pricăjan şi Horia Nicola Ursu.

1

De la stînga la dreapta: Evelina Bidea („PR“-ul Editurii Art), Mihai-Dan Pavelescu, Elisabeta Lăsconi, Mircea Naidin, Michael Haulică.

2

3

Mai dă-l în mă-sa de traducător

black_cat  Pe ăla care-o mai pufni disprețuitor și-o întreba din vîrful buzelor de ce se vaită traducătorii noștri că-s prost plătiți, pe ăla îl poftesc să transporte în limba română (într-un text beletristic, nu documentaristic) termeni din viața și istoria quakerilor, diverse culori ale limbajului negrilor din America sudistă de acum două secole, terminologia quiltingului, o sumedenie de plante care în limba română sînt menționate exclusiv prin denumirea latinească. Și pentru toate astea să găsească echivalente acceptabile în engleza britanică ȘI în cea americană, întrucît personajele își compară cultura natală cu cea de adopție. Și mai repede, te rog, că termenul de predare bate la ușă. A, și nu uita să faci și revizia pînă atunci, dacă te respecți. A, și nu-l lăsa pe redactor să umble de capul lui prin traducerea ta, cere-i textul și verifică-l pagină cu pagină, că nu se știe niciodată ce n-a priceput sau n-a observat sau a crezut că… A, și cere să verifici și ce-a făcut capul limpede, care, deși nu se uită pe originalul în limba străină, are uneori inițiative riscante. Între timp – dacă mai ai timp – intră puțin pe net și vezi ce-a zis tăntălăul ăla de Icsulescu despre tine, cică oricum nu meriți nici cît primești, că scriitorul începător și semi-alfabetizat care a muncit trei seri jumate la proza lui minunată de cinșpe mii de semne cu tot cu spații ar merita să primească de trei ori tariful tău, că el a creat, nu ca tine, da?

Actualizare

Am mai pus treburi pe la Umbra…, în caz că-i cineva tentat să mai arunce un ochi. Da, știu, n-are nici un haz să citești pe bucățele din cînd în cînd, uiți și cine erau nenicii, și ce voiau de la tine. Eu doar v-am zis.

Nu era spam

 Primesc, nitam-nisam, un mail – mai să cred că-i vreun spam în stilul ălora nigeriene de la prinţul pierdut al Republicii NgNg sau de la loteria din Tokelau înştiinţîndu-mă să-mi ridic marele premiu. Da’ nu, era un mail de la România literară.
Straniu e că, firesc şi fără nici un tamtam, o publicaţie care n-o duce pe roze se oferă să respecte un principiu de drept. Cum, frăţioare, în ţara asta? În ziua de azi?
Iar conţinutul mailului e ăsta:
Ca urmare a aparitiei in revista noastra a unui fragment din traducerea pe care ati semnat-o la ultima carte a lui Philip Roth, avem rugamintea sa ne trimiteti o copie de buletin pentru intocmirea contractului de drepturi de autor si un numar de telefon la care va putem contacta in vederea remunerarii.

Întîi m-am mirat şi m-am bucurat, apoi m-am întristat – din motivul că mi s-a părut nedrept să trăiesc într-o ţară în care lucrurile normale te miră. Într-un final, carevasăzică, iată, nici cînd a fost de bucurie n-am putut să mă bucur pînă la capăt.

Gata şi cu Philip Roth

Adică o terminai, Radu Pavel Gheo o redactă, Polirom o publică. Poftiţi.

 

Anticipaţia!

 Se relansează Anticipaţia!
Editura Nemira anunţă că a cumpărat brandul şi-l relansează. Deci revine numele Anticipaţia pe piaţa românească de SF (ceea ce mă bucură foarte mult). Era şi cazul. Era şi păcat să nu. Director onorific are să fie Alexandru Mironov (ceea ce mă bucură aşijderea). Era şi normal să fie aşa.
Iar Nemira a luat brandul (ceea ce mă emoţionează). Moaaa… Nemira e-n bani. Nu care cumva, te pomeneşti, o să-mi plătească şi dările pentru cartea de muncă neplătite de-acum zece ani?
Neah…

Rrrecenzie!

 Bla, bla, bla, bla, cancer, bla, bla, bla, fosile, bla, bla, bla, extratereştri, bla, bla, bla, Dumnezeu, bla, bla, bla, cancer, bla, bla, bla, Dumnezeu, bla, bla, bla, fosile, bla, bla, bla, cancer.
Sînt la pagina 180. Dacă în următoarea jumătate se transformă în literatură, promit să vă anunţ. Deocamdată n-aş putea spune nici măcar că-i o carte de popularizare a ştiinţei. Eventual de poporalizare.

Programatorul divin, Robert J. Sawyer, ed. Leda, 2009.

Evanghelia după atei

La Bookfest. O copertă făcută cu cap… 🙂

Scăderi şi SF-uri

 A venit primăvara, s-a topit zăpada, acuşica explodează florile-n copaci, e soare şi cald, iarbă verde, cer albastru, of, of, ce frumos.
Nu ştiu, zău, de unde atîta bucurie: mai sînt doar trei luni şi-ncepe să scadă ziua!

*

 În altă ordine de idei, sîmbătă şi duminică am fost la Tîrgul de carte SF & Fantasy Final Frontier. Ediţia a doua. Data viitoare poate îmi merge mintea să pun un anunţ înainte, nu o cronică după, ca să afle şi alţii în timp util.

Ce pot să vă zic e c-a fost frumos. Întîi c-a fost într-o zonă accesibilă, Cişmigiu–Kogălniceanu, la Tinerimea Română. Pe urmă, a fost cu lume. Da, foarte bizar, pentru o literatură care nu există, cum zic gurile oficiale, şi pentru un public mic şi cam tîmpit, cum zic legendele urbane, au fost suspect de multe cărţi, cu bizar de multă literatură bună şi cu un număr mărişor (inacceptabil!) de participanţi, care precis că erau mult mai proşti şi inculţi decît păreau, e ordin de sus.

După ce-mi trec lenea, lenea şi cu lenea, că de mahmureală n-am avut parte, poate scot nişte poze de pe card şi le pun pe-aici. Între timp, poze şi detalii în alte părţi: de pildă, o grămadă de consemnări pe Galileo.

*

 Lucrurile nu stau însă numai pe roze în puiul nostru de literatură SF şi F şi H şi ce s-o mai include pe-aici în ultima vreme. Mă uit cu durere în suflet la Atelierul Kult. Nu vă dau link, că oricum nu vă pasă. E un fel de atelier literar de nişă online. Un loc care-mi e foarte drag, dar, ştiţi, mă uit la el cu drag şi cu nervi şi cu durere cam cum te uiţi la fecioru lu fractu care era cîndva mic şi drăguţ şi-acuma te-ai trezit cu el că se-ntoarce de la discotecă puţind a mahoarcă şi cu o pipiţă sclipicioasă atîrnată de gît. Ei, aşa şi atelierul, începe să miroasă dubios şi s-au agăţat de el tot soiul de pipiţi veleitari care scriu cu degetele de la picioare şi n-au deschis la viaţa lor mai mult de douăzeci de cărţi, cu tot cu manualele de la şcoală. Şi că apar pipiţi necitiţi şi necitibili încă mai e cum mai e, dar cum se face că pentru fiecare astfel de pipiţi-scriitori se găsesc atîţia pipiţi-cititori care să-i mîngîie pe căpăţînă şi să le laude talentul şi să se minuneze de iscusinţa lor scriitoricească? Eu una nu pricep şi mi-e teamă că nici de-aş pricepe nu m-ar ajuta cu ceva, ba dimpotrivă. Vorba cuiva, cîtă luciditate…