Category Archives: lucruri vii

Mitze crudivore

black_cat_gato_negro Care mai țineți minte blogul meu vechi, vidal, poate vă amintiți și faptul că trecusem la un moment dat pe hrănit negrele cu carne crudă și mă strofocam cu suplimentele și cantitățile, și cu compensatul fosforului cu calciu, și cu storsul capsulelor de vitamine, și cu alte cuplite meșteșuguri de… În fine.

Dacă mai e vreun cititor pe-aici și întîmplător îl interesează hrănitul mîțelor cu carne crudă, să știe că am testat concentratul ăsta de suplimente de la Zooplus și e foarte bun. Se pun 12,5 grame la kilul de haleală crudă. Merge congelat în caserole pînă la 6 săptămîni.

(Cum vremurile se schimbă, chestie de care s-au speriat și americanii suficient cît să-l voteze pe Trump, probabil că n-o să citească aici niciunul dintre cei trei inși interesați din țara asta, așa că o să scriu și pe Feisbuc – ca să fiu sigură că nu află nimeni, din moment ce am peretele la secret și un număr de prieteni ținut în frîu scurt.)

Nu le abandona

trei-patru-negre-sigla12.jpg Pe Facebook circulă un fel de leapșă, o campanie de postări dedicate luptei împotriva tendinței de abandonare a animalelor de companie. Acuma, eu vă zic sincer că mă calcă pe nervi lepșele internetistice, iar campaniile de feisbuc mi se par la fel de utile ca bătutul în calorifer cînd urlă bormașina vecinului. Dar sînt și eu om, am și eu iraționalitățile mele, așa că la subiectul ăsta pur și simplu am cedat. :)

Campania se numește „Nu te voi părăsi niciodată” și una dintre cerințe e că cine intră în joc postează o fotografie „care îl face fericit”, whatever that means. Am să reproduc aici ce-am scris pe FB, fiindcă sînt amintiri pe care vreau să le păstrez. Și, fără supărare, Mark Z., în contul de FB n-am încredere că mai găsesc ceva peste niște ani, sau chiar mai curînd.

.

Cum e o idee la care țin foarte mult, mă bag și eu, cu o imagine din 2004, cînd All Blacks (doi frați și-o soră) aveau 1 an de viață și un an fără ceva de cînd… îi luasem de pe stradă, unde fuseseră abandonați. Strada Castelului din Brașov.
N-am plănuit să-i iau pe toți, nici nu știam că-s mai mulți. De cu seară vorbisem cu Maicăl că ne-ar trebui și nouă un pisic, că ai mei rămăseseră la București, că fără pisicie viața e pustiu și-așa mai departe. A doua zi, nitam-nisam, dă buzna în birou o englezoaică agitată toată că se-aud răcnete sub roata unei mașini din fața casei. Matrix Reloaded. Bine, la momentul acela nu era Matrix, nicidecum Reloaded, era doar un ghemotoc de viermi și alți paraziți, cu coada ruptă-n trei și golaș din cauza unei dermatite. L-am salvat la limită.
Vreo zece, douășpe zile mai tîrziu, într-o seară, pe un frig de plîngeai în pumni, un veritabil lord englez, pe numele lui Dominic, a sunat la ușă cu un boț negru-cenușiu în brațe: Sorry, guys, I saw him outside, I thought maybe you didn’t know he’d gotten out… Well, Dominic, our Matrix is safe and sound in his dad’s arms… Oh, I see. And now what… should we leave this one out in the cold?
Oh well… Așa ne-am ales cu Trinity. Trinituța. Prințesuca. Mimița. Chiloțica. (După cum – poate – știți, a murit în primăvara asta de cancer; și de-atunci nimic nu mai e cum a fost.)
Cu MP3 a mers mai greu. Pe el îl semi-adoptaseră deja puștii străini de la hostel – în sensul că peste zi îl țineau în casă și-l hrăneau cu pește (fapt pentru care îl porecliseră, subtle and creative, Fish), fiindcă era „their cat”, iar noaptea, cînd era frigul mai frig, îl dădeau afară, fiindcă era „street cat”. Michael, care cînd l-am cunoscut nu prea deosebea pisica de iepure, s-a lipit rău de motănelul ăsta, căruia la-nceput i-am zis, subtle and creative, Sforicică, de uscățiv ce era (așa e și-n ziua de azi); i-a fost tare milă de el și a decis deodată să-l luăm, și gata. Ba, s-o crezi tu, a zis Badea-Gheracostea, care păstorea turma de engleji, americani, australieni, jupiterieni și ce mai venea în gap year să frece mentosanul prin Brașovul pitoresc. Că ăștia nu vor să-l lase, că e motanul lor, și eu nu vreau să am probleme cu ei. Bun, zice Michael, dacă-i motanul lor, să-l ia și să-l țină în casă, la căldură. A, nu, doar ziua, seara nu, că-i street cat. To cut a long story short, trebuie să vă zic că Michael, care nu știa să se certe cu nimeni, s-a certat în așa hal cu bunul lui prieten Cătălin din cauza motanului ăluia, de nu-ți venea să crezi. În orice caz, lui Cătălin nu i-a venit să creadă. Așa ne-am ales cu frățiorul nambăr trei, poreclit MP3. (Fiindcă Sforicică s-a dovedit că avea glăscior, avea melodie, avea tînguieli, fapt pentru care ăilalți doi îl băgau la înaintare să ceară păpică și stăteau la juma’ de metru în spatele lui, așteptînd să culeagă roadele eforturilor lui vocale.)
Ulterior, ca să fie treaba oablă, am aflat că toți trupeții erau copiii din flori ai motanului negru din vecini. Pe care motan negru îl chema… Michael.
Mă rog, avem multe povești, care mai de care mai haioase și mai duioase, dar nu vă mai reținem. Doar atît nu uitați: să nu-i abandonați.

cu-trei-mite-mici

Dark matter

 My significant other, către motanul din poză:

Ești atîta de frumos,
De pică stelele jos!

 

Image

OMFG!!!

black_cat_gato_negroWTF! OMG! OMFG!
ȘOC ȘI GROAZĂ!!
Întîiul motan al domeniilor a-nvățat să deschidă
conserva aia mare și albă din bucătărie căreia bipezii îi zic frigider!!

…și ca urmare asta face întruna de ieri!

Sverige.2. Hang music

HANG MUSIC în faţa Muzeului Nobel.





Bolnavi psihici cu capu’

 Pe Diacritica a-ntrebat-o cineva (cam a patra oară de cînd are blogul) dacă-i corect „bolnavi psihici” sau „bolnavi psihic”; „asistaţi sociali” sau „asistaţi social”.

Eu, recunosc, sînt în dubii. Gramatica românească ar trebui să-mi sugereze că dacă bolnavii sînt substantiv, musai sînt psihici (adjectiv, prin urmare se acordă), iar dacă bolnavii sînt adjectiv, musai sînt bolnavi psihic (adverb, prin urmare nu se acordă).

(Moment în care persoanele care de felul lor pun virgulă între subiect şi predicat sînt rugate să reia lectura capitolelor despre părţile de propoziţie din manualele de clase mici.)

Mai clar:

1. Oamenii bolnavi psihic fac şi dreg. – în care oamenii e substantiv, bolnavi e adjectivul care-l determină şi care se acordă cu el, iar psihic e adverbul care-l determină pe adjectiv, prin urmare nu se acordă, ca orice adverb cumsecade.

2. Bolnavii psihici fac şi dreg. – în care bolnavii e substantiv, iar psihici e adjectiv şi se acordă cu substantivul determinat.
Cam aceeaşi poveste ca-n alea cu politicile. Deţinuţii politici, analiştii politici şi alte tichii.

Dar acuma, pe bune, cum sună Bolnava psihică a evadat pe fereastră? Sau, vorba Diacriticii, deţinuta politicăa luat-o pe coajă, să zicem?

La naiba…

* * *

A fost ziua lu’ Ciment azi, a-mplinit patru ani, ziceţi-i şi voi la mulţi ani în gînd. Mulţumim.

 

* * *

(later edit: de-aia-i bine să te culci devreme, ca să nu-ţi stea inima-n loc la 3 noaptea cînd e cutremur de-ţi mută bretonul de pe frunte! Lăsaţi, voi o să citiţi mîine despre el, relaxaţi.)

Carla Bruni

Tot mă ţin să vă zic şi tot uit.

Poate recunoaşteţi decorul ăsta.
Da, e Giotto, barul-tîrgurilor-de-carte.
Acum, dacă v-aţi adus aminte, ziceţi repede ce-i în plus în imaginea de mai sus.

.

Vă zic eu: numita Bella, după cît e de frumuşică, sau Carla Bruni, după culoarea mantoului. Căci cine putea să se aciueze la barul ăla de sefişti, dacă nu o mîţă neagră…

Şi are şi drăguţ, vine mereu s-o cheme afară, aşa că luaţi-vă gîndul!