Category Archives: oamenii mari spun lucruri trăsnite

Fiecare la țarcul lui

Cred că motivul principal pentru care există atîtea ‘echo chambers’ pe internetul ăsta (mă rog, nu ăsta pe care scriu eu acum, mai degrabă ălălalt, Facebookul), atîtea țarcuri în care se adună lume să-și asculte doar propriile gînduri rostite de alții, este că dacă îndrăznești să sari pîrleazul și să duci o discuție cu ‘opoziția’ riști să fii luat la perpulisul cel mai gros de orice golănaș cu fitilul scurt, de ți se și acrește de discutat și-ajungi să te-ntrebi de ce trebuie să stai ca prostul și să înduri așa ceva doar ca să asculți și părerea unui cutare de pe net. Așa ajunge ‘audiatur et altera pars’ să primească un ‘hai sictir’ în coadă și toate părerile să fie pișate cu boltă în mod relativ egal, în țarcurile oponenților.

Cumva, de-aia a cîștigat și Trump.

Bila tineretii mele

black_cat_1439251 Îţi dai seama de tinereţea cuiva atunci cînd tu îi povesteşti cum spălai cu apă şi săpun bila de la mouse, iar el se uită cam pătrat, neînţelegînd ce făceai de fapt cu mouse-ul ăla, şi pînă la urmă eşti sigur că despre mouse vorbeşti? Ce zici că-i spălai?

Dupa un an

M-a apucat azi așa, deodată, să-mi actualizez lista de cărți traduse de aici, de pe blog. S-au mai adăugat o Bujoaldă, Dexterul, o poliromistă. Mă rog, ar mai fi una care n-a apărut nici pînă-n ziua de azi și jumătatea de carte tradusă anul ăsta, care face cît una întreagă, de lungă și grea ce e.

După care casc ochii la dată și văd că fix un an a trecut de la ultima însemnare. 🙂

Mărturisesc c-am frecat lung, intens și fără sens menta pe Feisbuc. Mă rog, nu chiar fără sens, am și învățat multe lucruri, mi-am amintit altele, am păstrat cîteva legături la care țin foarte mult. Pe de altă parte…
Azi mi-au picat ochii pe un grup denumit ‘Copilaria Anilor 1970-1980‘. Oh, mi-a tremurat stomacul de emoție. M-am uitat la niște poze – bunici plăcintărese, cireșe din copac, rozete de funde scrise de la terminarea clasei a opta, o farfurie cu mămăliguțăcubrînzăsmîntinășiouochi, la care-mi pică ochiul pe un comentariu: ‘Asa ne-am facut mari, era mancarea saracului. Astazi au ajuns un lux.‘ Ha? Ce-a ajuns un lux azi? C-am pierdut ideea, mă scuzați. Mămăliga? ouăle? brînza? …furculițele? Altă poză, două vaci pe un drumeag și comentariul unui nene: ‘atunci era inca totul Bio nu ca acum‘. Nici n-apuc să sughit de spaimă, că văd sub respectivul nene o tanti (puteți să vă gîndiți la orice, că nu mă deranjează): ‘frumoase vremuri,aproape fiecare fam avea cate o vaca in curte,mancam santos,bio nu ca acum!‘ Vă dați seama că instantaneu m-a pocnit la lingurică nostalgia după vaca mea din curtea casei de pe strada Turda. A, nu v-am povestit c-aveam o vacă? Ciudat.
Și încă preț de fo șaptezeci de postări în jos, poze cu haleală. Da’ niște bucate, frățioare, ca pe mesele din povești. Ale naibii amintiri din copilărie. (Ah, și printre haleuri, muuulte poze cu flori de liliac, fiecare cu tona de laicuri. Că, na, după ’89 n-am mai văzut liliac, firește că-i ducem dorul din copilărie.)

Ce-am mai remarcat? Că, deși toată lumea căinează minunata școală pe care o făceam în vremurile ‘alea’ și-acum nu mai există, toți căinătorii par să fi rămas, la vremea lor, corijenți la limba română.
asa cum era dar copii erau mai educati si mai responsabili acum nu stiu nimica numai internetu care ii inebuneste nu sa ii faca mai destepti  pacat asta e prezentu viitorul cine stie cum va fi
ce frumos era…simtea-i ca esti elev,acum nu poti deosebi care e eleva si care e cadru didactic
de ce nu se mai respecta si acum acest program scolar cu uniforma scolara cu numar matricol scolar nu sar mai face discriminari si sar respecta scoala am sti si noi cine e profesoru si cine e elevu
atuci iera o adev scoala

Mai exact, după un an de nescris pe-aici, m-am întors să bat cîmpii aiurea, după cum vedeți. 😀

Mi-ar plăcea o insulă mai mare

InsulaIndoielii2

Clic pe imagine, vă rog. Mulţumesc.

.

Mai dă-l în mă-sa de traducător

black_cat  Pe ăla care-o mai pufni disprețuitor și-o întreba din vîrful buzelor de ce se vaită traducătorii noștri că-s prost plătiți, pe ăla îl poftesc să transporte în limba română (într-un text beletristic, nu documentaristic) termeni din viața și istoria quakerilor, diverse culori ale limbajului negrilor din America sudistă de acum două secole, terminologia quiltingului, o sumedenie de plante care în limba română sînt menționate exclusiv prin denumirea latinească. Și pentru toate astea să găsească echivalente acceptabile în engleza britanică ȘI în cea americană, întrucît personajele își compară cultura natală cu cea de adopție. Și mai repede, te rog, că termenul de predare bate la ușă. A, și nu uita să faci și revizia pînă atunci, dacă te respecți. A, și nu-l lăsa pe redactor să umble de capul lui prin traducerea ta, cere-i textul și verifică-l pagină cu pagină, că nu se știe niciodată ce n-a priceput sau n-a observat sau a crezut că… A, și cere să verifici și ce-a făcut capul limpede, care, deși nu se uită pe originalul în limba străină, are uneori inițiative riscante. Între timp – dacă mai ai timp – intră puțin pe net și vezi ce-a zis tăntălăul ăla de Icsulescu despre tine, cică oricum nu meriți nici cît primești, că scriitorul începător și semi-alfabetizat care a muncit trei seri jumate la proza lui minunată de cinșpe mii de semne cu tot cu spații ar merita să primească de trei ori tariful tău, că el a creat, nu ca tine, da?

Cu miloaga

Primul-ministru, Victor Ponta, creştin practicant, cum ar veni, le-a zis la mulţi ani ălora care-şi serbează onomastica odată cu Adormirea Maicii Domnului şi le-a urat: „Dumnezeu să le dea o viaţă mai bună!“. Fiind el la Putna, ca tot politicianul cu frica electoratului, a mai zis domnul Ponta: „De fiecare dată când voi putea, voi veni. E credinţa mea, a soţiei, a familiei mele că îmi doresc să avem cu toţii o viaţă mai bună…“  (sursa)

Domnu’ Ponta, domnu’ prim-ministru, asta-i treaba matale, în caz c-ai uitat. Nu-i frumos să ceri de la altu’, să facă el treaba în locul matale. Da?

Marius Pieleanu

 L-auzirăţi ieri-alaltăieri la Realitatea pe sociologul şlapilor mei prăfuiţi Marius Pieleanu cum ne-ntreba nervos care-i problema cu doctoratul plagiat al lui Ponta, că doar nu-i trebuie doctorat ca să fie prim-ministru? Că-i o falsă problemă şi să ne mai vedem de treaba noastră?
Pot să-i dau puţin cu huo tovarăşului sociolog*?

Huo, bă!

*care sociolog a coscris sau a coordonat nişte cărţi precum Valori democratice şi respectarea drepturilor omului în activitatea poliţiei, Statul de drept şi strategia relaţiei poliţie–comunitate, Respectarea drepturilor omului şi combaterea fenomenului criminalităţii din România. Vai, vă mulţumim.

Educaţia la ziar

  Nici bine nu m-am contrazis cu cineva care considera că limba română la nivelul la care te poţi înţelege om cu om o ştie mai toată lumea din ţara asta, şi citesc la Adevărul pe sait – cică „Cutremur în Poliţia Română: toţi şefii au fost decapitaţi“.

Tanti şi nenea care au scris ştirea asta de cîteva rînduri s-au gîndit că decapitarea poliţiei prin înlăturarea şefilor ei nu-i o metaforă îndeajuns de dramatică, aşa că i-au mai băgat nişte sînge şi lame şi i-au ghilotinat de-a dreptul pe numiţi.
Adică pe toţi şefii Poliţiei Române. Adică pe Ioan Tobă. Că aşa zice ştirea, sub titlul horror pomenit: „Ministrul MAI, Ioan Rus, l-a schimbat azi pe chestorul Liviu Popa de la conducerea IGPR şi îl va înlocui cu secretarul de stat din cadrul cabinetului, Petre Tobă.“ Acuma, io ce să cred, ştirea sau titlul? Era vorba de unul, de mai mulţi sau de toţi? Şi i-au schimbat sau i-au descăpăţînat?
Da’ căciuliţe aveau?

Unchiul, Medicina şi Împricinatul

Unchiul meu cel torturat cu o chimioterapie de care n-a avut nevoie, după cum v-am povestit aici şi ulterior aici, e iar în spital. SMURD-ul, care l-a pus pe picioare de nenumărate ori pînă acum, ne-a explicat că omul mai are o capacitate pulmonară de circa 15%, graţie-datorită-mulţumită tratamentului deja pomenit. Încă două-trei astfel de crize şi se curăţă. Mulţumesc, fă medicino românească. Ştiu că altora le-ai salvat viaţa, dar nu şi unchiului meu. El avea o viaţă, tu i-ai luat-o.

De la SMURD, omul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sau cum s-o chema el acum. Două lucruri am a vă povesti. La un moment dat a rugat o asistentă să-i măsoare tensiunea, fiindcă începuse din nou să se simtă rău şi bănuia o scădere drastică. Cucoana l-a întrebat dacă îi mai fusese luată tensiunea în ziua aceea. Îi mai fusese. Şi cît o aveaţi? O avusese mare, dar acum bănuia că-i scăzuse prea mult. Şi ce-oţi vrea să vă fac eu? l-a repezit femeia îmbrăcată cu haine de asistentă.
Eu bănuiesc că de fapt nu era asistentă, ci o tîrfă costumată, închiriată de la f’un centru specializat de tîrfe costumate.

Celălalt lucru pe care voiam să vi-l spun este că de fapt la urgenţe, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în bucata de loc unde l-au dus pe bolnavul meu, nu exista nici un tensiometru. Cineva a dat o fugă pînă la altă secţie, a găsit un tensiometru şi-a venit cu el.

*

În această notă optimistă, vă invit stăruitor să citiţi acest „manifest conex cu legea sănătăţii„, după cum îl numeşte autorul lui, medicul Florin Chirculescu, totodată scriitorul Sebastian A. Corn, totodată unul dintre nu mulţii oameni pe care îi admir din tot sufletul.

Traductoreza falită

 Aşa, acuma, că mi-am făcut datoria şi-am semnalat porcăria cu RAO, fiţi atenţi la comentariile de la traducători ţepuiţi. Vă dau eu două mostre.

mostra unu:
„… am zis sa iau o pauza de la ce am facut, incontinuu, de aseara de la 8 si ajung sa citesc asta.
Ce am facut de aseara de la 8?
Am tradus. Da, pt RAO.
Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. E drept, nu s-a publicat inca, dar cei 35%?… Pe langa asta, initial, cartea mi-a fost evaluata la aprox 2100. Am inteles ca suma e una estimativa si ma pregateam pt un minus de max 200ron. Am predat cartea si la o luna si ceva i-am contactat pt celebrii 35%. Aflu atunci ca in registrele lor figurez cu o suma finala de 1100 ron?!?!?!

mostra 2:
Buna, imi pare foarte rau sa aud asta si sincer nu imi vine sa cred. Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta. Sa zic sincer – este si vina noastra si a tuturor traducatorilor. Nimeni nu ar trebui sa mai ia a doua carte la tradus daca nu a fost platit integral pentru prima.

Ba însăşi Laura Frunză, cea a cărei poveste a iscat recentul val de indignare pe internet, mărturiseşte cu maximă candoare că şi ea a tradus cinci (!) cărţi pentru RAO, rînd pe rînd neplătite.
Băi oameni buni, eu nu ştiu decît nişte engleză, traductoreza falită n-am experimentat-o decît ca începătoare, la aşa nivel avansat încă n-am ajuns, deci vă rog să-mi traduceţi ca pentru proşti ce înseamnă trebuşoara asta: „Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. “ Sau asta: „Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta.
Ha?
Pe bune dacă n-aţi merita o amendă penală pentru complicitate la înşelăciune! Pe bune!!

Dar de ce să mă mir? Cu ceva timp în urmă, însăşi Antoaneta Ralian, care în ţara asta e un simbol al profesionismului, o papesă a traducerilor ENG-RO, un portdrapel, o minte şi-un talent, pînă şi ea avea impresia că traducătorul merită să fie plătit cu 60 de milioane de lei vechi pentru 2500 de pagini de traducere dificilă (luaţi un Henry Miller, care vă ţin curelele), iar rahatul ăla de bani să-l încaseze „cu ţîrîita şi cu miluita pe parcursul a aproape 10 ani“! Mai mare ruşinea, doamnă, ca să zic aşa! Mai mare ruşinea nu că aţi primit atît de puţin şi atît de greu pentru atîta muncă superbă, aia-i ruşinea lor, nu a dumneavoastră, dar ruşinea, sau mai corect păcatul dumneavoastră, ca profesionist cu vizibilitate publică, e să consideraţi că aşa trebuie să se întîmple şi, mai ales, să vă lăudaţi cu o asemenea concepţie într-o revistă de cultură, ca să închideţi naibii gura oricui ar mai vrea puţină dreptate şi recunoaştere a meritelor în ţara asta tăvălită!