Paladin cu patru cărţi

Fuse ieri lansarea primelor patru cărţi (SF şi pe-acolo) ale Editurii Paladin, imprint al Grupului Editorial Art. La librăria Bastilia, din Piaţa Romană. Una dintre ele tradusă de mine, celelalte de Mihai-Dan Pavelescu, Mircea Pricăjan şi Horia Nicola Ursu.

De la stînga la dreapta: Evelina Bidea („PR“-ul Editurii Art), Mihai-Dan Pavelescu, Elisabeta Lăsconi, Mircea Naidin, Michael Haulică.

Mai dă-l în mă-sa de traducător

  Pe ăla care-o mai pufni disprețuitor și-o întreba din vîrful buzelor de ce se vaită traducătorii noștri că-s prost plătiți, pe ăla îl poftesc să transporte în limba română (într-un text beletristic, nu documentaristic) termeni din viața și istoria quakerilor, diverse culori ale limbajului negrilor din America sudistă de acum două secole, terminologia quiltingului, o sumedenie de plante care în limba română sînt menționate exclusiv prin denumirea latinească. Și pentru toate astea să găsească echivalente acceptabile în engleza britanică ȘI în cea americană, întrucît personajele își compară cultura natală cu cea de adopție. Și mai repede, te rog, că termenul de predare bate la ușă. A, și nu uita să faci și revizia pînă atunci, dacă te respecți. A, și nu-l lăsa pe redactor să umble de capul lui prin traducerea ta, cere-i textul și verifică-l pagină cu pagină, că nu se știe niciodată ce n-a priceput sau n-a observat sau a crezut că… A, și cere să verifici și ce-a făcut capul limpede, care, deși nu se uită pe originalul în limba străină, are uneori inițiative riscante. Între timp – dacă mai ai timp – intră puțin pe net și vezi ce-a zis tăntălăul ăla de Icsulescu despre tine, cică oricum nu meriți nici cît primești, că scriitorul începător și semi-alfabetizat care a muncit trei seri jumate la proza lui minunată de cinșpe mii de semne cu tot cu spații ar merita să primească de trei ori tariful tău, că el a creat, nu ca tine, da?

Nu era spam

 Primesc, nitam-nisam, un mail – mai să cred că-i vreun spam în stilul ălora nigeriene de la prinţul pierdut al Republicii NgNg sau de la loteria din Tokelau înştiinţîndu-mă să-mi ridic marele premiu. Da’ nu, era un mail de la România literară.
Straniu e că, firesc şi fără nici un tamtam, o publicaţie care n-o duce pe roze se oferă să respecte un principiu de drept. Cum, frăţioare, în ţara asta? În ziua de azi?
Iar conţinutul mailului e ăsta:
„Ca urmare a aparitiei in revista noastra a unui fragment din traducerea pe care ati semnat-o la ultima carte a lui Philip Roth, avem rugamintea sa ne trimiteti o copie de buletin pentru intocmirea contractului de drepturi de autor si un numar de telefon la care va putem contacta in vederea remunerarii. “

Întîi m-am mirat şi m-am bucurat, apoi m-am întristat – din motivul că mi s-a părut nedrept să trăiesc într-o ţară în care lucrurile normale te miră. Într-un final, carevasăzică, iată, nici cînd a fost de bucurie n-am putut să mă bucur pînă la capăt.

Gata şi cu Philip Roth

Adică o terminai, Radu Pavel Gheo o redactă, Polirom o publică. Poftiţi.

 

Traductoreza falită

 Aşa, acuma, că mi-am făcut datoria şi-am semnalat porcăria cu RAO, fiţi atenţi la comentariile de la traducători ţepuiţi. Vă dau eu două mostre.

mostra unu:
„… am zis sa iau o pauza de la ce am facut, incontinuu, de aseara de la 8 si ajung sa citesc asta.
Ce am facut de aseara de la 8?
Am tradus. Da, pt RAO.
Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. E drept, nu s-a publicat inca, dar cei 35%?… Pe langa asta, initial, cartea mi-a fost evaluata la aprox 2100. Am inteles ca suma e una estimativa si ma pregateam pt un minus de max 200ron. Am predat cartea si la o luna si ceva i-am contactat pt celebrii 35%. Aflu atunci ca in registrele lor figurez cu o suma finala de 1100 ron?!?!?!“

mostra 2:
„Buna, imi pare foarte rau sa aud asta si sincer nu imi vine sa cred. Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta. Sa zic sincer – este si vina noastra si a tuturor traducatorilor. Nimeni nu ar trebui sa mai ia a doua carte la tradus daca nu a fost platit integral pentru prima.“

Ba însăşi Laura Frunză, cea a cărei poveste a iscat recentul val de indignare pe internet, mărturiseşte cu maximă candoare că şi ea a tradus cinci (!) cărţi pentru RAO, rînd pe rînd neplătite.
Băi oameni buni, eu nu ştiu decît nişte engleză, traductoreza falită n-am experimentat-o decît ca începătoare, la aşa nivel avansat încă n-am ajuns, deci vă rog să-mi traduceţi ca pentru proşti ce înseamnă trebuşoara asta: „Lucrez la a doua carte de la ei. Pt prima carte trebuia sa imi iau din bani in martie 2011. “ Sau asta: „Eu am tradus 5 carti la Rao dintre care 3 publicate – am primit banii pe una si un avans din alta.“
Ha?
Pe bune dacă n-aţi merita o amendă penală pentru complicitate la înşelăciune! Pe bune!!

Dar de ce să mă mir? Cu ceva timp în urmă, însăşi Antoaneta Ralian, care în ţara asta e un simbol al profesionismului, o papesă a traducerilor ENG-RO, un portdrapel, o minte şi-un talent, pînă şi ea avea impresia că traducătorul merită să fie plătit cu 60 de milioane de lei vechi pentru 2500 de pagini de traducere dificilă (luaţi un Henry Miller, care vă ţin curelele), iar rahatul ăla de bani să-l încaseze „cu ţîrîita şi cu miluita pe parcursul a aproape 10 ani“! Mai mare ruşinea, doamnă, ca să zic aşa! Mai mare ruşinea nu că aţi primit atît de puţin şi atît de greu pentru atîta muncă superbă, aia-i ruşinea lor, nu a dumneavoastră, dar ruşinea, sau mai corect păcatul dumneavoastră, ca profesionist cu vizibilitate publică, e să consideraţi că aşa trebuie să se întîmple şi, mai ales, să vă lăudaţi cu o asemenea concepţie într-o revistă de cultură, ca să închideţi naibii gura oricui ar mai vrea puţină dreptate şi recunoaştere a meritelor în ţara asta tăvălită!

RAO, falimentul Justiţiei româneşti

Aud că editura RAO caută colaboratori. Eu zic să daţi buzna, că-i superofertă: cică la fiecare zece traducători va plăti cîte o carte, cu condiţia să nu sară de 200 de pagini format mic.

Luaţi de citiţi ce ţeapă i-a tras Laurei Frunză numita loază de editură cu concursul onor altei loaze, Justiţia română.
În caz că vreţi să vă faceţi o idee despre cîţi ar putea fi în situaţia asta, vă poftesc să citiţi şi aici – cu tot cu comentarii.

Rao, puiule, cînd oi mai cumpăra eu vreo carte de la tine, să ştii că probabil m-a pocnit Alzheimerul.

p.s. Bre, deci, ca să zic aşa, terminaţi cu „laicurile”! Nici un like! Gata, l-am scos, pa, la revedere. Dacă vă place postarea comentaţi, iar dacă vă place şi mai mult, răspîndiţi povestea pe blogurile voastre!

Viaţa-i grea şi lumea-i rea!

Se dă un blog despre traduceri. Postare despre cum să te faci traducător – cu sau fără patalama. Primul comentariu, de la o oarecare duduie „cris”:

Buna. Am fost eu si am dat examen la Ministerul Culturii pentru tehnica. Nu am luat. Am picat cu 6,13. Se ia examenul cu 7. Nu vreau sa par laudaroasa, dar sincer nu stiu cum as fi putut sa traduc mai bine. Dar se pare ca domnii care au corectat, au alta parere. Am sa mai incerc. Asta e. Sunt un pic dezamagita dar merg inainte.

Găinuşă, să-ţi dau un indiciu: dacă şi la examen ai pus virgulă între subiect şi predicat, iată unul dintre posibilele motive pentru care picaşi. Plus că ai luat notă cam mare pentru asemenea dude.