Tag Archives: medicina romaneasca

Unchiul, Medicina şi Împricinatul

Unchiul meu cel torturat cu o chimioterapie de care n-a avut nevoie, după cum v-am povestit aici şi ulterior aici, e iar în spital. SMURD-ul, care l-a pus pe picioare de nenumărate ori pînă acum, ne-a explicat că omul mai are o capacitate pulmonară de circa 15%, graţie-datorită-mulţumită tratamentului deja pomenit. Încă două-trei astfel de crize şi se curăţă. Mulţumesc, fă medicino românească. Ştiu că altora le-ai salvat viaţa, dar nu şi unchiului meu. El avea o viaţă, tu i-ai luat-o.

De la SMURD, omul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sau cum s-o chema el acum. Două lucruri am a vă povesti. La un moment dat a rugat o asistentă să-i măsoare tensiunea, fiindcă începuse din nou să se simtă rău şi bănuia o scădere drastică. Cucoana l-a întrebat dacă îi mai fusese luată tensiunea în ziua aceea. Îi mai fusese. Şi cît o aveaţi? O avusese mare, dar acum bănuia că-i scăzuse prea mult. Şi ce-oţi vrea să vă fac eu? l-a repezit femeia îmbrăcată cu haine de asistentă.
Eu bănuiesc că de fapt nu era asistentă, ci o tîrfă costumată, închiriată de la f’un centru specializat de tîrfe costumate.

Celălalt lucru pe care voiam să vi-l spun este că de fapt la urgenţe, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în bucata de loc unde l-au dus pe bolnavul meu, nu exista nici un tensiometru. Cineva a dat o fugă pînă la altă secţie, a găsit un tensiometru şi-a venit cu el.

*

În această notă optimistă, vă invit stăruitor să citiţi acest „manifest conex cu legea sănătăţii„, după cum îl numeşte autorul lui, medicul Florin Chirculescu, totodată scriitorul Sebastian A. Corn, totodată unul dintre nu mulţii oameni pe care îi admir din tot sufletul.

Bucăţele

• Am terminat, fraţi şi surori, blestemata de traducere la Philip Roth, Goodbye, Columbus. Ce pot să zic acuma, la final, cînd simt că mai respir şi io normal? Unu, că omul scrie bine-al dracului! Doi, că mi-am dat seama cît de bine scrie chiar dacă nu m-am dat în vînt după toate prozele din cartea aia. Trei, că după atîţia neuroni îmbîrligaţi – cu Lodge (porţie dublă, împestriţată cu Henry James) şi Roth – mă retrag o vreme în odihnitoarea traducere de poliţiste uşurele.

Wish list-ul s-a rezolvat. Din păcate, abia în iunie ajunge din Houston la mine-n Colentina. Asta pentru că în Poşta română n-am încredere nici cît în scorpionul de pe spinarea broaştei, ştiţi povestea.

• Din ăia cinşpe-douăzeci de cititori pe care-i mai am, probabil că unii mă citesc de pe vremea blogului vidal şi posibil să fi citit şi povestea lu’ unchiu-meu cel pîrlit de medici cu citostatice fără să fi avut nevoie. Asta era acum un an. De-atunci, în urma tratamentului miraculos pentru o boală inexistentă, unchiu-meu respiră în mare parte a timpului ajutat de un aparat cu tuburi de oxigen. Chiria aparatului şi-a tuburilor, umplerea lor, filtrele, totul îl costă pe el şi numai pe el. Medicina românească, aia care l-a îmbolnăvit, consideră că nu-i datorează nimic.
Mai nou, făcînd el o criză urîtă, a avut ghinionul s-ajungă iar în spital. Şi, precum nici o masă fără peşte, nici o vizită la un spital românesc nu poate rămîne imaculată, fapt pentru care o soră cu mintea-n vacanţă i-a pus, în loc de perfuzie cu glucoză, perfuzie cu clorură de sodiu. Cum avea interzis la orice fir de sare, unchiu-meu s-a umflat ca un balon cu nacelă, de stătea să se spargă în salonul lor mizerabil. Huo, loazelor!