Tag Archives: Nemira

Anticipaţia!

 Se relansează Anticipaţia!
Editura Nemira anunţă că a cumpărat brandul şi-l relansează. Deci revine numele Anticipaţia pe piaţa românească de SF (ceea ce mă bucură foarte mult). Era şi cazul. Era şi păcat să nu. Director onorific are să fie Alexandru Mironov (ceea ce mă bucură aşijderea). Era şi normal să fie aşa.
Iar Nemira a luat brandul (ceea ce mă emoţionează). Moaaa… Nemira e-n bani. Nu care cumva, te pomeneşti, o să-mi plătească şi dările pentru cartea de muncă neplătite de-acum zece ani?
Neah…

Cînd te mănîncă-n cur ca pe maimuţă…

 Ştiţi vorba aia, mai bun era un băţ în cur? Nu, nu la mine mă refer, la ediţia a doua, revizuită, a cărţii lui Dick Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch, Nemira 2006. La aniversară, vasăzică un deceniu după prima. Revizuită, vasăzică s-a umplut de prostii ca Palmer de stigmate. Typo-uri, cuvinţele lipsă, paragrafe comasate aiurea, ba chiar şi propoziţii comasate (da, tot aiurea), virgule între subiecte şi predicatele lor etc.

Na exemplu:

(1996)
„— Au să se impună, Barney?
Îşi studie precogul.
A avut dreptate domnişoara Fugate?
— N-au să se impună niciodată; ăsta-i adevăru ladevărat.
Tonul lui Barney, oricum, era greu ca de plumb. Nepotrivit ton, decise Leo, pentru ceea ce spunea el; prea lipsit de vitalitate.“
(2006)
„— Au să se impună, Barney? îşi studie precogul.
A avut dreptate domnişoara Fugate?
— N-au să se impună niciodată; ăsta-i adevărul adevărat.
Tonul lui Barney, oricum, era greu ca de plumb. Nepotrivit ton, gîndi Leo, pentru replica mea; prea lipsit de vitalitate.“

.

Cine cînd vorbeşte, brother al meu? Şi ce-i cu replica mea?
Asta aşa, ca să vă consolaţi dacă nu pricepeţi nimic din cînd în cînd, nu întotdeauna sîntem prea tîmpiţi pentru Dick, uneori e revizorul…
Mai na exemplu, că mi l-am notat, nu de alta:

(1996)
— Vroiam să spun, zise înţepat domnişoara Jurgens (…)
Îl privi, iar sînii, deja stînd să-i sară din decolteu, i se umflară şi mai mult.“
(2006)
— Voiam să spun, comentă domnişoara Jurgens (…)
Îl privi, iar sînii ce păreau să-i sară din decolteu, i se umflară şi mai mult.“

.

Deci am reparat un ‘vroiam’ şi-am stricat tot restul…

În schimb, prostioarele care erau în prima versiune sînt la locul lor, nesmintit. Ce-a făcut ăla, mă, şi-a „aruncat privirile împrejur”? Pe asta n-a văzut-o nimeni. Nu, nici pe alealalte.
A nu se înţelege că-i de necitit, nicidecum. A se înţelege că, dacă o aveţi pe aia veche, mai bine rămîneţi la ea, că asta a doua e cam tută. Deşi îmi imaginez că-i cam tîrziu avertismentul meu, da’ ce să fac, acum m-am trezit s-o recitesc.

p.s. Ah, şi, desigur, coperta, un alt mare „plus”… Stilul pune-şi-tu-ceva-cyber-acolo. / O gagică bună cu un căcat de metal pe ochi e ok? / Cool, man. Oricum, cînd mai sînt patruzeci de mii opt sute paişpe cărţi cu acelaşi căcat pe copertă, zici că mai contează?