Tag Archives: Victor Ponta

Cu miloaga

Primul-ministru, Victor Ponta, creştin practicant, cum ar veni, le-a zis la mulţi ani ălora care-şi serbează onomastica odată cu Adormirea Maicii Domnului şi le-a urat: „Dumnezeu să le dea o viaţă mai bună!“. Fiind el la Putna, ca tot politicianul cu frica electoratului, a mai zis domnul Ponta: „De fiecare dată când voi putea, voi veni. E credinţa mea, a soţiei, a familiei mele că îmi doresc să avem cu toţii o viaţă mai bună…“  (sursa)

Domnu’ Ponta, domnu’ prim-ministru, asta-i treaba matale, în caz c-ai uitat. Nu-i frumos să ceri de la altu’, să facă el treaba în locul matale. Da?

Marius Pieleanu

 L-auzirăţi ieri-alaltăieri la Realitatea pe sociologul şlapilor mei prăfuiţi Marius Pieleanu cum ne-ntreba nervos care-i problema cu doctoratul plagiat al lui Ponta, că doar nu-i trebuie doctorat ca să fie prim-ministru? Că-i o falsă problemă şi să ne mai vedem de treaba noastră?
Pot să-i dau puţin cu huo tovarăşului sociolog*?

Huo, bă!

*care sociolog a coscris sau a coordonat nişte cărţi precum Valori democratice şi respectarea drepturilor omului în activitatea poliţiei, Statul de drept şi strategia relaţiei poliţie–comunitate, Respectarea drepturilor omului şi combaterea fenomenului criminalităţii din România. Vai, vă mulţumim.