Unchiul meu cel torturat cu o chimioterapie de care n-a avut nevoie, după cum v-am povestit aici şi ulterior aici, e iar în spital. SMURD-ul, care l-a pus pe picioare de nenumărate ori pînă acum, ne-a explicat că omul mai are o capacitate pulmonară de circa 15%, graţie-datorită-mulţumită tratamentului deja pomenit. Încă două-trei astfel de crize şi se curăţă. Mulţumesc, fă medicino românească. Ştiu că altora le-ai salvat viaţa, dar nu şi unchiului meu. El avea o viaţă, tu i-ai luat-o.
De la SMURD, omul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sau cum s-o chema el acum. Două lucruri am a vă povesti. La un moment dat a rugat o asistentă să-i măsoare tensiunea, fiindcă începuse din nou să se simtă rău şi bănuia o scădere drastică. Cucoana l-a întrebat dacă îi mai fusese luată tensiunea în ziua aceea. Îi mai fusese. Şi cît o aveaţi? O avusese mare, dar acum bănuia că-i scăzuse prea mult. Şi ce-oţi vrea să vă fac eu? l-a repezit femeia îmbrăcată cu haine de asistentă.
Eu bănuiesc că de fapt nu era asistentă, ci o tîrfă costumată, închiriată de la f’un centru specializat de tîrfe costumate.
Celălalt lucru pe care voiam să vi-l spun este că de fapt la urgenţe, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în bucata de loc unde l-au dus pe bolnavul meu, nu exista nici un tensiometru. Cineva a dat o fugă pînă la altă secţie, a găsit un tensiometru şi-a venit cu el.
*
În această notă optimistă, vă invit stăruitor să citiţi acest „manifest conex cu legea sănătăţii„, după cum îl numeşte autorul lui, medicul Florin Chirculescu, totodată scriitorul Sebastian A. Corn, totodată unul dintre nu mulţii oameni pe care îi admir din tot sufletul.
Trei negre 
Sincer imi pare rau. Sper sa nu mai ajung la mana medicilor. Si aici chiar daca nu am talent de scriitor, totusi incerc sa scriu un mic eseu legat de actuala situatie din medicina romaneasca. Este trist ce s-a intamplat unchiului chinuit cu chimioterapie si cu capacitate pulmonara redusa la 15%… Am avut noroc sa scap cu viata dintr-un accident de masina. Nu mai vreau sa va plictisesc, dar va reamintesc ca oboseala si neatentia au facut sa fiu acrosat de un autoturism al unui taximetrist. Eu nu l-am vazut, el depasea cu 70-80 de kilometri pe ora o coloana si ce sa mai spun? In loc sa imi fractureze coloana vertebrala si coastele, in cadere mi-am fracturat glezna dreapta si au urmat trei operatii. Si aici vine discutia despre sistemul sanitar romanesc. Da ati ghicit, de ce am fost operat si a iesit asa bine… ? Mama mea, grijulie ca orice mama a intrebat de ce nu sunt operat mai repede ? Si apoi medicul de garda care m-a preluat in seara aceea, dupa toate formalitatile cu tam-tam, cu politist de la circulatie care a venit si la spital, asadar nici acel medic nu i-a placut mamei si, in momentul cand mama a vrut sa ma mute la spitalul Foisor, atunci oamenii s-au autosesizat si din orgoliu si cu acordul meu, am fost operat chiar de seful sectiei. Si apoi au mai urmat doua operatii mai usoare. Adica trebuie unele interventii si mai e ceva: inainte de renovare spitalul nu prea arata bine. Nici asternuturile, care zic ei ca le spala nu prea miroseau bine… Si asta a fost aventura mea prin spital in urma celor trei operatii, dar la mine a iesit bine. Sora mea, Maria Justina Gorovei, careia mama mea i-a publicat volumul Statuia din scrum dupa mari eforturi, ca ea a scris si poezii si unele nuvele(nu stiu sigur daca sunt nuvele, ca nu ma pricep si va rog sa ma iertati), deci sora mea nu a avut norocul meu. Ea era pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde si a dat un camion militar peste ea, camion care avea o viteza mare si a omorat-o pe loc sau a mai trait cateva minute, nici asta nu stiu, dar tot pe ea au scos-o vinovata, ca de… Cine era la volan avea mari relatii sau chiar era ruda cu Ilie Ceausescu si deci si cu conducatorul iubit de atunci… Asta a fost , ea nu a avut norocul meu si era si pe trecere de pietoni.
Cu stima si ma iertati daca v-am plictisit,
Dumitrescu Vladimir Luchyan.
Urate chestii.
Bine zis !
Aşa mi-a zis („Şi ce să-i fac eu?”) şi mie medicul de familie (de fapt o cucoană) când i-am spus că bărbatu-meu e ţintuit în pat de o criză de urâtă lumbago. Asta fiindcă nu m-am simţit să-i dau „plicul” de la bun început. După ce i l-am pus sub nas, şi-a schimbat imediat atitudinea, cu 180 de grade: „Haideţi să-l văd, mergem cu maşina mea”! 😛
scuze, am vrut să scriu „criză urâtă de lumbago”.
Si ma duc eu la dentist. Alt dentist. Alta tara. O durere oribila. Surda si seaca. Ma asez pe scaun sigura ca dintii mei reparati pe multe mii de euro in tarisoara n-au cum sa fie de vina. Nu erau. Nici portelanul nu era portelan. Nici canalele nu erau obturate. Nici nervii nu fusesera morti la vremea lor. Erau acum. Morti si putrezi; laolalta cu radacini si os. Doar 6. Distractia asta ma tine treaza, nemancata si prada frisoanelor de 3 zile. O sa ma coste 9000 de euro sa repar reparatiile si sa inlocuiesc portelanul de plastic. Plus cele 20+ radiografii facute pana acum. Daca ma pricopsesc cu niscai cancer cocoana dentist e prima pe lista. Daca n-a avut grija altul de ea.
Vai, mi se face rău!
Chiar ca mi se face rau… Adica dupa toate astea sa mai dai 9000 de euro ca sa repari reparatiile… Ce sa mai zic ?